Întrebarea fundamentală pe care o ridică scena economică românească este una simplă, dar cu implicații profunde: care este, de fapt, diferența reală între o companie de stat listată la Bursa de Valori București, precum Nuclearelectrica, și cele nelistate, precum Romsilva, CFR sau Tarom? Răspunsul devine și mai complex atunci când luăm în considerare rolul acționarului majoritar, statul, care pare să dicteze investițiile și restructurările, în timp ce fondurile de pensii Pilon II, deși acționari minoritari importanți, par să adopte o atitudine pasivă.
Fondurile de pensii private obligatorii, cunoscute sub denumirea de Pilonul II, au devenit în ultimii ani acționari semnificativi ai companiilor de stat cotate la Bursă. Cu toate acestea, în ciuda influenței lor potențiale, nu am observat până acum inițiative publice din partea acestora în ceea ce privește managementul acestor companii. Contrastul este izbitor: în timp ce fondurile de pensii rămân tăcute, statul, prin intermediul ministerelor de resort, solicită activ audituri, controale și impune schimbări strategice.
Pilonul II are, teoretic, trei roluri esențiale în economia națională: asigurarea unui venit decent la pensie pentru participanți, susținerea pieței de capital și a culturii investiționale, și, nu în ultimul rând, ridicarea standardelor de guvernanță corporativă în companiile în care dețin participații. Primele două obiective au fost, într-o oarecare măsură, atinse în ultimii ani, reflectate în creșterea activelor administrate și în evoluția pozitivă a Bursei de Valori București. Cu toate acestea, la capitolul guvernanță corporativă, drumul pare a fi mult mai lung și mai anevoios.
Dovezile recente subliniază această discrepanță. În ultimii ani, niciunul dintre cele șapte fonduri de pensii obligatorii nu a solicitat public explicații suplimentare din partea conducerii unei companii de stat listate. Nu au propus includerea unor puncte noi pe ordinea de zi a adunărilor generale, nu au cerut audituri independente și nici nu s-au aliat cu alți acționari minoritari pentru a iniția acțiuni comune. Această lipsă de implicare activă ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea rolului lor ca acționari și la potențialul lor de a influența pozitiv managementul companiilor în care investesc.