România pare blocată într-un cerc vicios în privința deficitului bugetar, o problemă ce riscă să o împiedice să atingă o convergență susținută cu economiile dezvoltate pe termen mediu și lung, dacă nu intervin schimbări structurale profunde. Fără o reconfigurare a paradigmelor actuale, țara ar putea atinge „oboseala” consolidării fiscal-bugetare în perioada 2028-2031, iar îmbunătățirea soldului bugetar, fie el efectiv, primar sau structural, va deveni din ce în ce mai dificilă. Costurile acestei situații sunt imense: potențialul economic este sacrificat, viteza de convergență față de țările mai avansate este diminuată, bunăstarea populației este afectată, capitalul uman este subminat, calitatea serviciilor publice scade, iar capacitatea productivă a capitalului autohton este slăbită. România riscă să avanseze tot mai greu în raport cu criteriile de convergență nominală (deficit bugetar și datorie guvernamentală), cu un preț economic și social piperat: o economie lentă, fragilă și ineficientă, care riscă să o readucă în periferia Uniunii Europene.
Consolidarea fiscal-bugetară inteligentă presupune o abordare simultană pe două paliere: numeratorul deficitului bugetar și denominatorul PIB-ului (efectiv sau potențial). Pe partea de cheltuieli, este esențială reducerea risipei, nu prin tăieri ale investițiilor productive în domenii cheie precum sănătatea, educația sau cercetarea, și nici prin povara suportată preponderent de contribuabilii corecți sau de persoanele vulnerabile. Pe partea de venituri, accentul ar trebui pus pe creșterea colectării, combaterea arieratelor și a evaziunii fiscale, precum și pe o impozitare mai eficientă a activităților speculative și a bogăției. În același timp, este crucială menținerea capacității productive a economiei și sprijinirea polilor de competitivitate și a motoarelor de creștere.
Din păcate, abordarea adoptată în ultimul an pare să fi greșit direcția, țintele de deficit fiind atinse prin penalizarea economiei reale și subminarea consistenței financiare pe termen lung. S-a sacrificat viitorul pentru rezultate pe termen scurt, cu costuri considerabile.
România își propune, conform angajamentelor din Planul Național Bugetar Structural 2025-2031, o consolidare fiscal-bugetară agresivă, implementând probabil cea mai dură corecție pe cheltuieli din UE. Obiectivele pentru acest an vizează un deficit de 6,2% din PIB (cash) și 6% din PIB (ESA), iar pentru 2027, 5,1% din PIB (cash) și 5,2% din PIB (ESA). Aceste ținte sunt mai ambițioase decât cele inițiale. Discutarea oportunității unei astfel de accelerări a ajustării, precum și a costurilor și beneficiilor asociate, necesită o analiză separată.
La fel ca alte țări din regiune, România alternează perioade cu deficite bugetare mai mari de 3% cu altele în care acestea scad sub acest prag. O privire superficială asupra evoluției deficitului efectiv poate induce ideea unei „ciclicități” normale. Însă, o analiză mai riguroasă, care înlătură influența ciclului economic și se concentrează pe deficitul structural, dezvăluie o imagine diferită. Deficitul structural ne arată starea reală a finanțelor publice. Datele Eurostat indică faptul că, în ultimii 17 ani, doar Cehia, România și Slovacia au respectat rar regula deficitului bugetar structural impusă de Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța (TSCG).
Se poate argumenta că România se află, alături de alte țări din regiune, într-o capcană, un cerc vicios. Cauza nu este neapărat lipsa „politicilor bune în timpuri bune”, ci o combinație de factori relevanți. Analiza necesită explicarea nevoii de consolidare fiscal-bugetară, limitările României în acest sens, modelul unic al țării – dorința de a avea servicii publice occidentale cu venituri bugetare reduse –, nesustenabilitatea consolidării actuale, „oboseala fiscal-bugetară” inerentă și costurile de oportunitate ridicate. De asemenea, este important să se analizeze de ce nu este sănătos să se blameze sprijinul acordat motoarelor economice și de ce distribuirea și redistribuirea veniturilor sunt inechitabile, ducând la o depesofesionalizare accelerată.
România ar fi trebuit să implementeze o consolidare fiscal-bugetară inteligentă. Nu își permite și nu i se permite o convergență structurală susținută. Nevoia reducerii deficitului bugetar pentru stabilizarea datoriei guvernamentale este incontestabilă. Spre deosebire de alte țări, România nu dispune de marja de manevră pentru a susține o convergență reală prin perioade cu deficite bugetare ridicate sau pentru a realiza salturi investiționale majore care să reducă decalajele față de țările bogate. Dezvoltarea necesită investiții, care generează deficite și, implicit, datorii, așa cum se observă în majoritatea țărilor din Zona Euro unde datoria guvernamentală depășește adesea 100% din PIB.
România este constrânsă de regulile fiscale și are un rating de credit slab, ceea ce implică dobânzi de împrumut nerezonabile. Mai mult, proximitatea față de conflictul din Ucraina, costurile cu îmbătrânirea demografică și angajamentele de apărare exercită presiuni suplimentare asupra sustenabilității datoriei pe termen mediu și lung.
Prin urmare, România trebuie să găsească un echilibru între sănătatea finanțelor publice și menținerea unei viteze susținute de convergență reală. Modelul românesc – „țară ca afară” cu cheltuieli mari și venituri mici – este nerealist. Dorința de a trăi ca în țările dezvoltate, fără a permite creșterea deficitului sau a datoriei, contravine realității economice. România se află cu 11 puncte procentuale sub media UE și cu 6,4 puncte procentuale sub media ECE la veniturile bugetare ca pondere în PIB. Dacă veniturile ar fi la nivelul mediei ECE, deficitul ar fi zero sau chiar un mic excedent în 2026. La nivelul mediei UE, s-ar înregistra un excedent de 5%.
Paradoxal, creșterile de taxe și impozite continuă să afecteze contribuabilii corecți, în timp ce evaziunea fiscală persistă la cote alarmante. Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu și lung pare lipsită de elemente structurale. Scenariul U inversat prezentat în Strategia Fiscal Bugetară 2026-2028, cu o creștere tranzitorie a veniturilor bugetare urmată de o scădere, indică fragilitatea strategiei.
Chiar și în contextul absorbției fondurilor europene și PNRR, situația României la capitolul venituri bugetare în PIB este mai slabă decât a Poloniei. România se va confrunta cu „oboseală fiscal-bugetară”. Fără reformarea sistemului fiscal și combaterea evaziunii, atingerea unui surplus primar structural necesar stabilizării datoriei va fi dificilă. Conform analizei Comisiei Europene, România ar avea nevoie de un surplus primar structural de aproximativ 1% din PIB.
Întrebarea fundamentală rămâne: cum se va realiza ajustarea balanței primare structurale de 1 pp din PIB anual în condițiile unei economii reale slăbite, venituri fiscale similare țărilor cu paradis fiscal, evaziune masivă și presiuni pe cheltuieli legate de apărare și demografie?
Se blamează orice sprijin pentru sectoare economice vitale, în ciuda dovezilor privind multiplicarea investițiilor și a încasărilor fiscale. Sistemul fiscal-bugetar generează inechități, favorizând distribuția și redistribuirea în mod inechitabil, ducând la depesofesionalizarea accelerată. Se penalizează capitalul autohton și IMM-urile, în timp ce se pretinde servicii publice occidentale, dar se refuză convergența salarială pentru a opri exodul de creiere.
Este ipocrit să se blameze guvernările anterioare pentru creșterea deficitelor, atunci când acestea au fost direcționate spre investiții în infrastructură, educație, sănătate, cofinanțare proiecte europene sau recalcularea pensiilor și creșterea salariilor.
România are nevoie să-și accelereze convergența reală, mai ales în prezența fondurilor europene. Este necesară o schimbare radicală de model de gândire economic, social și politic. Consolidarea fiscal-bugetară este necesară, dar nu în detrimentul fundamentelor dezvoltării, ci prin reducerea risipei, colectare integrală a taxelor și impozitelor și combaterea evaziunii. Un sistem fiscal echitabil este esențial pentru a genera venituri mai mari, care să permită investiții și servicii publice de calitate.
România nu mai poate rămâne prizonieră a cercului vicios al veniturilor bugetare mici, cheltuielilor mici, cu acumulări de deficite și datorii. Propaganda nu va rezolva problemele educației, sănătății sau bunăstării. Sunt necesare alegeri structurale, altfel România va regreta regresul spre periferia UE, în ciuda vitezei de convergență reală din ultimii ani.