Războiul Rusiei în Ucraina a demonstrat cel mai clar forma de cooperare pe care o putem denumi „CRINK” (un acronim pentru China, Rusia, Iran, Coreea de Nord), combinând arme și trupe nord-coreene, drone cu design iranian și sprijin economic și cu dublă utilizare din partea Chinei. Cele patru țări sunt departe de o alianță de tip NATO, însă cooperarea lor selectivă le permite să compenseze reciproc slăbiciunile.
Politicii americani văd din ce în ce mai mult conflictele din Europa, Asia și Orientul Mijlociu ca fiind interconectate, deoarece aceiași adversari le pot oferi altora resurse și pârghii strategice. Cele mai importante autocrații ale lumii – China, Rusia, Iranul și Coreea de Nord – se bazează din ce în ce mai mult pe resursele, capabilitățile militare și influența geopolitică unii altora pentru a rezista presiunii occidentale. Pentru Washington, dilema strategică nu mai este doar dacă cele patru țări cooperează, ci în ce măsură alinierea lor modifică echilibrul de putere pe mai multe teatre de operațiuni simultan.
Urgența acestei întrebări a fost expusă clar pe frontul din Ucraina. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a folosit rachete balistice nord-coreene într-un atac din 11 august asupra orașului Zaporojie, care a ucis șapte oameni și a rănit peste douăzeci. Atacul a avut loc în contextul unor rapoarte ce indică faptul că o unitate de rachete nord-coreeană, echipată cu până la 120 de rachete balistice, a început să fie dislocată în vestul Rusiei. Între timp, Phenianul a testat o altă rachetă balistică pe 11 august, cu doar câteva zile înainte de exerciții militare majore americano-sud-coreene, provocând un răspuns comun din partea SUA și a altor 40 de națiuni, subliniind presiunile duble asupra securității cu care se confruntă Washingtonul și partenerii săi atât în Europa, cât și în Indo-Pacific.
David J. Kramer, director executiv al George W. Bush Institute și fost diplomat american de rang înalt, a declarat pentru RFE/RL că, deși cooperarea între cele patru state – denumite din ce în ce mai des prin acronimul CRINK – este deja operațională, ea nu se ridică la nivelul unei alianțe formale comparabile cu NATO. „Este operațională și selectivă”, a spus Kramer pentru RFE/RL. Evaluarea sa surprinde o realitate nuanțată ce prinde contur în rândul factorilor de decizie de la Washington: CRINK nu este nici un bloc militar strâns integrat, nici doar o simplă conveniență retorică. În schimb, funcționează ca o rețea flexibilă în care membrii cooperează acolo unde interesele lor se suprapun, permițând fiecărui regim să compenseze unele dintre vulnerabilitățile sale strategice.
Războiul din Ucraina a devenit o arenă majoră pentru schimbul de capacități militare între membrii CRINK. Dronele Shahed, proiectate în Iran, au jucat un rol critic în campania ofensivă a Rusiei în etapele incipiente ale invaziei la scară largă lansate de Moscova în februarie 2022. Implicarea Coreei de Nord în conflict s-a extins semnificativ, Phenianul trimițând trupe pentru a sprijini efortul de război al Moscovei, estimările crescând de la un total inițial de 12.000-15.000 de personal la rapoarte ce sugerează până la 50.000, în timp ce Coreea de Nord a furnizat și rachete balistice.
Cooperare practică Rolul Chinei rămâne mai puțin explicit cinetic, dar semnificativ. Beijingul a ajutat la finanțarea războiului Rusiei prin achiziționarea de energie rusească, oferind în același timp tehnologie cu dublă utilizare Moscovei. „Toate aceste țări s-au sprijinit și s-au consolidat reciproc”, a spus Kramer.
Cooperarea creează, de asemenea, oportunități pentru învățare militară și transferuri de tehnologie. Kramer a remarcat că Rusia și-a dezvoltat propria versiune a dronelor iraniene Shahed, în timp ce Coreea de Nord a beneficiat de furnizarea de trupe și rachete și pare să primească tehnologie din partea Rusiei în schimb.
Cele patru țări nu au un tratat de apărare reciprocă, o structură de comandă unificată sau o doctrină strategică obligatorie, iar analiștii spun că nu pare să existe o ideologie subiacentă care să le unească, dincolo de opoziția lor față de Occident, în special față de ordinea condusă de SUA. „Această colaborare a adus deja dividende, susținând eforturile de război, sprijinind regimuri aflate în dificultate și erodând normele democratice. Totuși, raza sa de acțiune este limitată: grupul este tranzacțional, fără lider și divizat de interese concurente, fără un plan comun pentru o ordine alternativă”, potrivit analiștilor de la Lowy Institute, un think tank internațional independent de politici publice din Sydney, Australia.
China rămâne partenerul dominant în relația sa cu Moscova, lăsând Rusia mult mai dependentă de Beijing decât invers. China s-a oprit din a oferi nivelul de sprijin direct pe care Kremlinul ar fi putut să-l dorească atunci când cele două țări și-au declarat prietenia „fără limite” în 2022. Beijingul observă, de asemenea, cu atenție pe măsură ce Rusia își aprofundează relația cu Coreea de Nord, o dezvoltare care, potrivit lui Kramer, nu-i displace în mod deosebit Chinei.
Cu toate acestea, aceste diferențe nu au împiedicat cooperarea practică. „Cred că prezintă o provocare mai mare, deoarece acolo unde par să fie uniți este încercarea de a slăbi fie statele vecine, fie democrația, fie rolul și fiabilitatea Statelor Unite, în special”, a spus el. Acest lucru nu face din CRINK un bloc geopolitic unit. Mai degrabă, membrii săi au demonstrat capacitatea de a identifica domenii de interes comun și de a se sprijini reciproc atunci când acest lucru le avansează obiectivele strategice individuale. Kramer subliniază BRICS, notând că eforturile de a uni grupul mai larg de țări într-un mod unitar nu au avut un succes extraordinar. CRINK, prin contrast, a fost cel mai eficient atunci când membrii săi au identificat „ținte de oportunitate” specifice și domenii de nevoie unde se pot sprijini reciproc.
Conectarea punctelor la Washington Această percepție mai largă a amenințării remodelează dezbaterea la Washington, unde parlamentarii și analiștii de securitate națională privesc din ce în ce mai mult conflictele regionale printr-o lentilă strategică interconectată. Senatorul republican John Curtis din Utah, membru al Comisiei pentru Relații Externe a Senatului, a subliniat că rezultatele din Europa de Est au implicații strategice directe pentru descurajarea în Indo-Pacific. „A-l lăsa pe Putin să obțină o victorie în Ucraina ar avea un impact dramatic asupra multor alte zone din lume”, a declarat Curtis pentru RFE/RL, făcând referire în mod specific la ambițiile Beijingului față de Taiwan. „Nu există nicio îndoială că ei ne urmăresc reacția.” Senatorul Rick Scott, republican din Florida, a reiterat această perspectivă, afirmând într-un interviu recent acordat RFE/RL că înfrângerea agresiunii rusești este esențială pentru descurajarea rețelei mai largi de state autoritare.
Contraamiralul în retragere Mark Montgomery, director senior al Centrului pentru Inovație Cibernetică și Tehnologică de la Fundația pentru Democrații și co-autor al „Axis of Aggressors”, a declarat pentru RFE/RL că cercetările sale au documentat peste 600 de cazuri de cooperare transfrontalieră între cele patru națiuni. Montgomery a oferit o evaluare sumbră: Ucraina se confruntă efectiv cu elemente ale tuturor celor patru adversari simultan. Teheranul a furnizat capacități de drone; Phenianul a oferit personal și muniții; Beijingul a furnizat componente cu dublă utilizare; iar Moscova a oferit experiență tactică și pare să ofere tehnologie militară în schimb.
Acest ciclu de feedback creează un sistem adaptativ. Deoarece fiecare membru poate contribui la compensarea slăbiciunilor economice, tehnologice sau militare ale celuilalt, presiunea asupra unei țări poate fi parțial compensată prin cooperarea cu celelalte. Între timp, Moscova și Beijing au folosit instrumente precum veto-ul în Consiliul de Securitate al ONU și alte acțiuni pentru a bloca eforturile internaționale de a pune presiune asupra clienților lor.
Contracararea rețelei CRINK nu este, totuși, invincibil, conform analiștilor. Lipsa unei structuri formale de alianță este o sursă de vulnerabilitate. China are propriile sale interese și a limitat gradul de sprijin militar direct pe care îl oferă Rusiei. Beijingul este, de asemenea, neliniștit de relația tot mai strânsă dintre Moscova și Phenian, în timp ce cele patru țări nu au o doctrină strategică unificată.
Kramer a susținut că SUA și aliații săi ar trebui să răspundă prin colaborarea mai strânsă în Europa, Asia și Orientul Mijlociu, în loc să trateze amenințările impuse de cele patru țări ca probleme separate. El a cerut, de asemenea, acțiuni mai agresive, cum ar fi utilizarea Legii Globale Magnitsky, care permite Statelor Unite să impună sancțiuni oficialilor și altor persoane implicate în abuzuri grave ale drepturilor omului și corupție. Sancțiunile mai ample, a spus el, pot fi utilizate, de asemenea, mai agresiv împotriva celor patru regimuri.
Dar Kramer a subliniat că asistența militară acordată Ucrainei rămâne centrală pentru răspunsul occidental. „Sprijinirea Ucrainei cu asistență militară este absolut vitală”, a spus el, făcând referire la atacurile continue cu rachete de croazieră și balistice ale Rusiei și la nevoia urgentă a Ucrainei de rachete interceptoare.
Testul imediat al rezoluției occidentale rămâne centrat în Ucraina, unde lipsa sistemelor de apărare aeriană lasă civilii și infrastructura vulnerabile la atacurile rusești care implică drone proiectate în Iran și rachete nord-coreene. Implicațiile depășesc Europa. Kramer a menționat că Taiwanul este printre cei mai mari susținători ai Ucrainei, deoarece Taipei recunoaște că modul în care Occidentul răspunde războiului Rusiei va fi important pentru modul în care China gândește despre Taiwan. Acest lucru creează o legătură strategică între teatrele european și Indo-Pacific.
Statele Unite și aliații săi s-ar putea confrunta cu crize separate geografic, dar guvernele din spatele acestor provocări au din ce în ce mai mult capacitatea de a se sprijini reciproc. Pe măsură ce Washingtonul se confruntă cu amenințări în Europa, Indo-Pacific și Orientul Mijlociu, tratarea fiecărui teatru ca o problemă izolată riscă să negligem modurile în care Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord se pot consolida reciproc. CRINK nu trebuie să devină o alianță formală pentru a prezenta o provocare semnificativă intereselor occidentale. Așa cum subliniază analiza lui Kramer, membrii săi trebuie doar să continue să identifice domenii pragmatice unde cooperarea îi poate consolida pe fiecare dintre ei împotriva a ceea ce ei percep ca fiind presiune din partea Statelor Unite și a aliaților lor.