America de Sud din perioada Miocenului era populată de pradă uriașă, iar prădătorii care le vânau erau pe măsură. Urmele de mușcături fosilizate sugerează că crocodilienii, în special enormul Purussaurus neivensis, au fost prădători mai importanți decât mamiferele în acest ecosistem tropical antic. Cu o lungime de aproximativ șapte metri, Purussaurus ar fi putut chiar să contribuie la controlul populațiilor de erbivore gigant.
Acum mai bine de 10 milioane de ani, America de Sud găzduia un ecosistem plin de animale gigantice și prădători formidabili. În timpul Miocenului, o perioadă geologică ce a durat milioane de ani, un vast lac acoperea o mare parte a continentului. Apele sale susțineau țestoase gigantice și crocodilieni, în timp ce o colecție extraordinară de vânători pândea pe malurile înconjurătoare. Printre acești prădători se numărau anaconde, mamifere cu colți sabie, „păsări teroare” incapabile de zbor și sebecizi, un grup de rude terestre ale crocodilienilor.
În ciuda acestei competiții intense, cercetări noi indică faptul că crocodilienii au ocupat un loc deosebit de important în ecosistem și au fost cel mai semnificativ grup de prădători din regiune. „Era atât de multă pradă disponibilă încât prădătorii mamiferi nu ar fi putut să o consume pe toată”, spune Oscar Wilson, cercetător postdoctoral la Universitatea din Helsinki. „Noul nostru studiu arată că, în special, crocodilienii au fost cei mai importanți prădători din regiune, mai ales când venea vorba de vânarea prăzii mari.”
Un Ecosistem Pierdut, Plin de Pradă Uriașă Malurile lacului susțineau o varietate remarcabilă de erbivore. Leneșii gigantici de sol trăiau alături de gliptodonți, rude robust construite ale armadillo-urilor, precum și mai multe grupuri de ongulate. Ongulatele sunt mamifere cu copite, deși multe forme sud-americane dispărute arătau foarte diferit de animalele familiare, cum ar fi caii și cerbii. Printre acestea se numărau astrapotere („bestii fulger”) și toxodontide. Unele dintre aceste ongulate antice atingeau dimensiuni enorme și puteau cântări bine peste o tonă metrică. Această abundență de pradă mare a contribuit la susținerea unor prădători la fel de impresionanți ca dimensiuni.
Crocodilianul Gigant din Vârf Cel mai mare prădător cunoscut din acest ecosistem era Purussaurus neivensis, un crocodilian masiv, înrudit cu caimanii moderni. Acesta atingea aproximativ șapte metri lungime și cântărea în jur de 1.800 de kilograme. Dimensiunea sa imensă îl plasa în partea superioară a lanțului trofic, unde ar fi putut face mai mult decât să vâneze animale individuale. Noul studiu sugerează că Purussaurus ar fi putut fi suficient de influent ca prădător pentru a afecta dimensiunea populațiilor de erbivore din întregul ecosistem. Această posibilitate oferă cercetătorilor o perspectivă asupra cât de puternici ar fi putut fi crocodilienii gigantici în modelarea comunităților tropicale antice, mai degrabă decât simpla coexistare cu alți prădători mari.
Urmele de Mușcături Fosilizate Descoperă Vânătoarea Antică Pentru a determina ce animale atacau de fapt prada, cercetătorii au examinat fosile conservate în colecții de muzee. Dovezile provin din urme de mușcături și dinți lăsate pe resturile fosilizate ale erbivorelor. Aceste urme sunt deosebit de valoroase, deoarece oferă singurele dovezi directe ale interacțiunilor dintre prădători și prada lor. În loc să se bazeze doar pe dimensiunea, anatomia sau presupusele abilități de vânătoare ale animalelor dispărute, cercetătorii pot folosi urmele lăsate pe oase pentru a identifica semne de hrănire sau atacuri reale. Fosilele analizate în studiu aveau o vechime cuprinsă între 10,5 și 16 milioane de ani. „Frecvența urmelor lăsate, cel mai probabil, de Purussaurus sugerează că a fost un prădător important în aceste ecosisteme tropicale”, comentează Wilson.
Studiul a fost publicat în Journal of Vertebrate Paleontology.