Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a semnalat, printr-un comunicat, numeroase probleme legate de proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, în special în ceea ce privește statutul constituțional al autorității judecătorești. CSM atrage atenția asupra consecințelor negative pe care forma actuală a proiectului le-ar putea avea asupra poziționării magistraților în ierarhia funcțiilor publice din stat.
Principala nemulțumire exprimată de CSM vizează modul în care este construită grila de salarizare, aceasta afectând nu doar nivelul veniturilor judecătorilor și procurorilor, ci punând în discuție însăși poziționarea constituțională a puterii judecătorești în raport cu celelalte puteri ale statului. Conform informațiilor transmise, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, aflat la vârful ierarhiei instanțelor judecătorești, ar fi poziționat salarial sub un consilier prezidențial.
Proiectul de lege propune coeficienți salariali care plasează președintele ÎCCJ cu un coeficient de 6,15, în timp ce consilieri prezidențiali, lideri de grupuri parlamentare, vicepreședinți ai Camerelor Parlamentului, miniștri, secretarul general al Guvernului și șeful Cancelariei prim-ministrului beneficiază de coeficienți de 6,50. De asemenea, secretarii și chestorii Camerelor Parlamentului au coeficientul 6,45. CSM subliniază că această ierarhizare este greu de justificat, mai ales că funcțiile din executiv și legislativ menționate nu reprezintă întotdeauna nivelul suprem al puterii din care fac parte, spre deosebire de președintele ÎCCJ, care ocupă cea mai înaltă poziție în ierarhia instanțelor judecătorești.
Dezechilibrele nu se opresc aici. Un judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu vechime maximă ar avea un coeficient de 5,50, inferior celui al primarului general al Capitalei (6,50) și celui al președinților de consilii județene sau primarilor de municipii reședință de județ (6,00). Mai grav, un judecător de judecătorie cu vechime între 15 și 20 de ani ar fi poziționat, cu un coeficient de 4,22, sub primarul unei comune cu mai puțin de 10.000 de locuitori (coeficient 4,35).
La aceste diferențe salariale se adaugă faptul că magistratura este unul dintre puținele domenii în care remunerația nu este completată prin sporuri, sume forfetare sau alte facilități, așa cum se întâmplă în alte sectoare bugetare, precum funcțiile de demnitate publică sau administrația publică. Acest lucru accentuează și mai mult discrepanța, deoarece doar aplicarea unuia dintre sporurile prevăzute pentru funcționarii publici (de exemplu, 40%) ar putea duce la venituri salariale mult superioare celor ale magistraților.
CSM consideră că aceste exemple nu reflectă simple diferențe salariale, ci o "opțiune de poziționare instituțională" prin care autoritatea judecătorească este plasată "în mod evident, într-un plan inferior" în raport cu numeroase funcții din executiv, legislativ sau administrația locală. Această ierarhizare transmite mesajul că puterea judecătorească ocupă o poziție inferioară în arhitectura statului, în contradicție cu principiul separației și echilibrului puterilor, consacrat de Constituția României.
Consiliul subliniază că salarizarea adecvată a magistraților nu este un "privilegiu profesional", ci una dintre garanțiile statutului lor și, implicit, ale independenței justiției. CSM consideră că actualul proiect de salarizare riscă să reprezinte o nouă etapă în "diminuarea succesivă a garanțiilor statutare ale magistraților", afectând substanța statutului puterii judecătorești în stat. Independența justiției nu poate exista doar la nivel declarativ, în timp ce garanțiile necesare exercitării sale sunt diminuate constant.
În exercitarea rolului său constituțional de garant al independenței justiției, CSM afirmă că va utiliza "toate instrumentele instituționale și mijloacele legale" pentru apărarea statutului judecătorilor și procurorilor și pentru menținerea echilibrului dintre puterile statului. CSM solicită ca orice reglementare viitoare în materia salarizării să pornească de la respectarea efectivă a poziției constituționale a autorității judecătorești, a echilibrului dintre puteri și a garanțiilor necesare independenței justiției.