Întreruperile cauzate de războaie și secetă strangulează ruturile comerciale esențiale la nivel mondial, demonstrând vulnerabilitatea lanțurilor globale de aprovizionare la perturbări simultane ale punctelor critice. De la începutul lunii martie, Strâmtoarea Hormuz, un punct strategic vital, a devenit un subiect de știre zilnică după ce Iranul a închis-o ca răspuns la atacurile din partea Statelor Unite și Israelului. Această strâmtore, prin care tranzitează 20% din petrolul mondial și procente semnificative din materiale cheie precum amoniacul (23%), ureea (34%), fosfatul (20%), heliul (30%) și sulful (24%), a devenit un simbol al tensiunilor geopolitice.
Pe partea opusă a Peninsulei Arabe, conflictul escaladat între Ansar Allah (controlând o parte din Yemen) și Arabia Saudită a dus la acțiuni din partea Houthi, care au restricționat accesul în Strâmtoarea Bab el-Mandeb pentru navele saudite. Această strâmtore face legătura între navele din Marea Roșie și rutele oceanice către Asia, inclusiv cele care tranzitează Canalul Suez. Deși Houthi permit navelor comerciale care nu deservesc Arabia Saudită să folosească strâmtoarea, multe companii evită zona, determinând transportatorii saudiți să aleagă rute alternative costisitoare în jurul Africii.
Problemele provocate de om sunt acum completate de dificultăți induse de schimbările climatice, care afectează transportul maritim în alte părți ale lumii. Canalul Panama, dependent de precipitații pentru a umple lacurile artificiale care alimentează ecluzele, se confruntă cu o secetă persistentă. Acest lucru limitează numărul de nave care pot tranzita zilnic, impunând timpi de așteptare sau costuri suplimentare pentru cei care doresc să sară peste coadă.
În Europa, Fluviul Rin, una dintre cele mai importante rute de transport fluvial, înregistrează cele mai scăzute niveluri de apă din 1880. Valurile de căldură succesive au secat râul, obligând navele să transporte încărcături mai mici pentru a evita blocajele. Drept urmare, o parte din traficul fluvial a fost redirecționată către transportul rutier și feroviar. În anumite sectoare, Rinul a devenit practic impracticabil pentru barje, fiind efectiv divizat în două regiuni.
Deși problemele din Strâmtorile Hormuz și Bab el-Mandeb par legate de conflicte specifice, instabilitatea a persistat. Traficul maritim nu și-a revenit complet nici după un armistițiu, iar tensiunile se reaprind. În cazul rutelor afectate de secetă, soluțiile par mai puțin accesibile, natura fiind „neînduplecată și tăcută în fața speranțelor noastre pentru mai multă ploaie”. Ironia situației este că în Sud-Vestul Asiei, restricțiile maritime sunt legate de depozitele de combustibili fosili, a căror ardere contribuie major la schimbările climatice și, implicit, la seceta care afectează transportul fluvial în Panama și Europa. Este de mirare dacă liderii vor reuși să facă legătura între aceste cauze și efecte.